oralix-logo-1431094947
    Toate articolele > > 10 lucruri pe care nu le știai despre implantul dentar

    Igiena orală deficitară, boala parodontală și fumatul excesiv sunt cauzele principale ale pierderii dinților. Implanturile dentare reprezintă cea mai avansată și eficientă tehnologie a medicinei dentare, de înlocuire a dinților pierduți.

    Însă pentru mulți pacienți, tratamentul convențional este alegerea cea mai bună. Tratamentul cu implanturi dentare este soluția optimă și de durată, dar nu pentru toate cazurile. De aceea fiecare pacient, înainte de a opta pentru tratamentul prin implanturi, ar trebui să fie informat pentru a cunoaște toate problemele.

    1. Tratamentul pe implanturi, dar și alte intervenții oro-chirurgicale sunt contraindicate, dacă intervin:

    – boli în stadiu terminal;

    – infarct miocardic recent (6 luni);

    – accident vascular cerebral recent;

    – probleme de sângerare și coagulare;

    – tratamentul cancerului active;

    – afecțiuni necontrolate – pulmonare, endocrine, renale, etc.;

    – abuzul de droguri

    – anumite afecțiuni ale sistemului osos

    – radioterapie la nivelul oaselor maxilare

    2. Durata de viață a implantului este mai bună pentru implanturile situate pe maxilarul superior, decât pentru cele situate pe maxilarul inferior.

    3. Practic, nu există limită de vârstă pentru un implant, fiecare pacient reprezentând un caz unic. Practic, o radiografie va stabili dacă dezvoltarea osoasă este terminată sau dacă condițiile de sănătate sunt îndeplinite și sunt stabile.

    4. Posibilitatea de a fi alergic la implanturi este foarte scăzută, spre 0, pentru că materialele folosite la implanturi, sunt realizate din titan sau aliaje de titan și sunt biocompatibile.

    5. Un dinte lipsă care nu este înlocuit duce la deteriorarea dinților adiacenți, prin pierderea masei osoase sau prin retragerea gingiei în jurul acestor dinți.

    6. Nu este necesară efectuarea unei anestezii generale. În timpul procedurii, durerea este eliminată prin efectuarea unei anestezii locale, iar pacientul va resimți doar ușoare vibrații și puțină presiune.

    7. Implantul dentar este soluția ideală și permanentă în cazul pierderilor dentare, este mai stabil și mai durabil decât punțile dentare sau protezele. Cu el pacientul poate vorbi, mușca sau mânca în mod normal.

    8. După implant durerile sunt în general, suportabile, gingiile vor fi sensibile doar în primele zile, iar obrazul se poate umfla. Există o senzație de disconfort, care nu implică neapărat, tratamentul cu analgezice.

    9. Succesul pe termen lung al implanturilor dentare, poate fi afectat de fumat, de aceea la consultația inițială, ar trebui să vă informați medicul despre toate obiceiurile, pentru ca acesta să poată evalua precis riscurile.

    10. Igiena, este cel mai important factor și poate chiar factorul decisiv în viața unui implant. Implantul fiind, totuși, un corp străin, gingia de la baza dințișorului pus pe implant, nu se lipește perfect, favorizând retenția de bacterii în jurul lui și deci producerea de infecții locale.

    Implanturile dentare necesită aceeaşi atenţie şi igienă orală precum dinţii naturali, incluzând atât periajul corect, utilizarea unei paste de dinți, care să asigure protecție pentru cele mai frecvente probleme dentare și periuţa de dinți potrivită – cum ar fi Periuța Electrică ORAL-B Vitality Precision Clean + Pasta Blend-A-Med, căt și utilizarea aţei dentare, ideală pentru curăţarea implanturilor – cum ar fi VITIS Soft Dental Floss with Fluoride and Mint.

    periuta-el-oral-b-vitality-pc-pasta-blend-a-med-FOTO-blog-oralix

    FOTO: Periuța Electrică ORAL-B Vitality Precision Clean + Pasta Blend-A-Med