• Str. Tepes Voda nr. 89, intrarea Borangicului, sector 2, Bucuresti
  • 037 151 50 50
  • office@oralix.ro
  • Când e cazul să facem o fluorizare a dinților?

    Când e cazul să facem o fluorizare a dinților?

    Conform statisticilor, progresia cariilor la dinţii sigilaţi şi fluorizaţi este de 2,6 % spre deosebire de 12,6% în cazul dinţilor care nu au fost protejaţi.

    Fluorul, însă, poate fi atât benefic, cât şi dăunător pentru organism. De aceea, este foarte important ca fluorizarea dinților să respecte dozajul indicat de medicul stomatolog.

    Ce este fluorul?

    Fluorul este un mineral foarte important pentru cavitatea bucală, care ajută la întărirea smalțului dentar făcându-l rezistent la atacul acizilor și la acțiunea cariilor. Îl putem găsi în câteva alimente și mai ales în apa potabilă. În organismul uman este localizat în tendoane, oase și dinți, sub forma de florurat de calciu sau de fluoroapatită.

    Acțiunea florului din organism asupre dinților

    • Fluorul este absorbit în smalțul dinților, mai ales în perioada de formare și creștere a acestora. În momentul în care copiii consumă alimente și lichide care conțin fluor, acesta intra în sânge, contribuind la formarea dinților.

    Duritatea smalțului crește, acesta devenind mult mai rezistent la procesele de demineralizare acidă. Mai mult, dacă sunt sub efectul fluorului în perioada de formare, molarii și premolarii vor erupe cu șanțuri ocluzale mai puțin adânci, permițând îndepărtarea mai ușoară a plăcii dentare de la acest nivel.

    Primii care trebuie să beneficieze de aportul de fluor sunt copii, în perioada de formare a dinților temporari și definitivi, până în jurul vârstei de 14 – 16 ani.

    • Și adulții beneficiază de aceste efecte ale fluorului. Când sunt înghițite diverse lichide care conțin fluor, acestea se combină cu saliva fortifiind dinții și scăzând acțiunea acizilor asupra smalțului dinților. Dacă placa dentară și alimentele, în special zaharurile, nu sunt îndepartate eficient de pe suprafața dinților, bacteriile din placă vor ataca smalțul și dentina, producând demineralizarea lor. Acest proces are ca rezultat distrugerea progresivă a țesuturilor dentare și apariția cariei dentare. Mineralele precum fluorul sunt redepozitate în stratul de smalț ajutând la remineralizarea acestuia și oprirea procesului carios, acest mecanism fiind, însă, valabil doar pentru cariile mici, incipiente.

    Când sunt indicate fluorizările?

    • Tratamentul de fluorizare este indicat în primul rând copiilor cu vârsta între 6 și 16 ani, aceasta fiind perioada de formare a dinților permanenți. Cu toate acestea, și adulții pot beneficia de acest tratament profilactic.
    • Există și câteva afecțiuni care prezintă risc crescut pentru apariția cariilor, cum ar fi sindromul gurii uscate sau bolile gingivale.
    • Persoane cu predispoziție pentru dezvoltarea cariilor.
    • Pacienți cu restaurații dentare sau aparate ortodontice.

    Metode de fluorizare

    1. Fluorizarea pe cale naturală,
    2. Fluorizarea la domiciliu,
    3. Fluorizarea la cabinetul stomatologic.
    4. Fluorizarea pe cale naturală

    Fluorul se găsește în multe alimente și în apă. În privința alimentației, doar peștele și ceaiul conțin niveluri mai mari de fluor, restul alimentelor având niveluri insesizabile de fluor.

    1. Fluorizarea acasă

    Fluorul poate fi aplicat și direct pe suprafața dinților cu ajutorul pastelor de dinți fluorizate sau al apelor de gură, prescrise de medicul dentist. Aceste tratamente acasă sunt contraindicate copiilor sub 6 ani.

    Cand este necesara o fluorizare a dintilor

    • Pastele de dinți cu fluor au contribuit considerabil la scăderea apariției cariilor. Citiți pe eticheta pastei de dinți și asigurați-vă că are fluor în compoziție înainte de a o cumpara. Este bine să vă spălați pe dinți de două ori pe zi, dimineața și seara. Pastele de dinți de la Dentaid sunt recomandate deoarece au acțiune desensibilizantă, datorită conținutului de nitrat de potasiu și de fluorură de sodiu și ajută la remineralizarea smalțului datorită conținutului de fluorură de sodiu. Acțiunea desensibilizantă dublă, a pastelor de dinți Dentaid se datorează formulei inovatoare Dentaid nanorepair, bazată pe nanoparticule cu hidoxiapatită și nitrat de sodiu, care inhibă transmiterea stimulilor externi la rădăcina nervului. Nanoparticulele cu hidroxipatită garantează integrarea completă cu smalțul dintelui, fiind depozitate pe suprafața smalțului și sigilează tubulii dentinari, formând un strat protector rezistent la umezeală, strat ce blochează transmiterea stimulilor externi cauzatori de durere.

    Copiii mai mici de 3 ani trebuie să fie obișnuiți cu spălatul pe dinți. Începeți să îi spălați pe dinți imediat ce aceștia apar, însă folosiți mai puțină pasta de dinți cu fluor, de preferat în cantitate cât mărimea unui bob de orez. Asta pentru că micuții au tendința să înghită pasta.

    • Copiii între 3 si 6 ani trebuie să folosească o cantitatea de pastă de dinți ce trebuie să fie de mărimea unui bob de mazăre, dar pasta de dinți trebuie să aibă un conținut scăzut de fluor.

    Este recomandată supravegherea copilului când se spală pe dinți, pentru a vă asigura că se spală corect și că nu folosește pasta de dinți în exces. Se folosește o pastă de dinți pentru copii precum Pasta de dinti VITIS Junior Gel Toothpaste 75ml Dentaid, pentru copii de peste 3 ani, care conține fluorura de sodiu pentru remineralizarea smalțului și prevenirea cariilor și xylitol care previne apariția cariilor și împrospătează gura. 

    • Apa de gură cu fluor, ca cea din gama Dentaid, conține nanoparticule de hidroxiapatită care asigură o integrare completă cu smalțul dintelui și care sigilează tubulii expuși, creând un inveliș protector care blochează transmiterea stimulilor externi ce cauzează durerea, este foarte eficientă pentru tratarea și prevenirea cariilor. Copiii sub 6 ani nu trebuie să folosească apă de gură, decât dacă le este recomandat de către medic, pentru că exista riscul să o înghită.

    • Aportul de fluor este important și pentru adulți pastele de dinți cu fluor sau apele de gură nu trebuie neglijate.  

    Xerostomia sau „gura uscată” este cauzată de diverse afecțiuni ale glandelor salivare, sindromul Sjogren, anumite medicamente, antialergice, antihistaminice, hipotensive, sau tratamente iradiante în zona capului și gâtului. 

    Xerostomia este caracterizată prin scăderea cantității de salivă. În lipsa salivei, care neutralizează aciditatea produsă de bacteriile din placa dentară, crește riscul apariției cariilor. Pentru protecția dinților și gingiilor, folosiți o pasta de dinți cu fluor, de genul Pasta de Dinți Xeros toothpaste 75 ml, alegeti ape de gură dedicate, care nu conțin alcool, precum Apa de gură XEROS mouthwash 500 ml Dentaid și nu neglijați controalele periodice.

    Gingivita sau retracția gingivală poate expune zone din suprafața rădăcinii, care sunt mult mai sensibile, la atacul cariilor. Periajul profesional are ca scop îndepărtarea plăcii dentare rămase după detartraj, precum și a diverselor pete sau colorații de pe suprafața dinților. Pasta cu care se execută periajul profesional are un conținut bogat în fluor, fiind aplicată pe suprafața dinților cu ajutorul unor cupe din cauciuc atașate la micromotor. 

    • Anumite persoane pot avea o predispoziție genetică pentru acumularea plăcii dentare și apariția cariilor.

    • Riscul apariției cariilor generate de lucrările dentare, apare în zonele unde lucrarea dentară are contact cu dintele sau în jurul croșetelor sau altor sisteme de ancorare care se sprijină pe dinți. Și în cazul aparatelor ortodontice există un risc crescut în apariția cariilor. Tratamentul cu fluor acasă poate fi indicat și viitoarelor mămici, pentru a preveni formarea cariilor la dinții de lapte. Acest tratament este sub forma unor tablete administrate zilnic. Acest tip de fluorizare este considerat a fi cel mai eficient.

    2. Fluorizarea în cabinetul stomatologic

    Tratamentul de fluorizare în cabinetul stomatologic se poate realiza de 2 – 3 ori pe an, printr-o procedură simplă. După o igienizare profesională, medicul aplică pe dinți soluții, geluri sau lacuri speciale, cu un conținut ridicat de fluor, timp de 1 – 2 minute. După tratament pacientul nu trebuie să clătească gura sau să consume alimente și lichide timp de 30 de minute. Eficiența tratamentului depinde de menținerea unei igiene dentare stricte, periajul dinților de două ori pe zi, utilizarea aței dentare și a apei de gură, plus vizitele periodice la medicul stomatolog.

    Avantajele florizării dinților

    • Reduce indicele carios cu 50 până la 80%;
    • Diminuează sensibilitatea dentară;
    • Contribuie la remineralizarea zonelor dentare afectate de cariile incipiente;
    • Efectul remineralizant al fluorului asupra smalțului dintelui acţionează ca un strat protector împotriva atacului acizilor;
    • Protejează dinții împotriva cariilor dentare , atât în cazul copiilor cât şi în cazul adulţilor;
    • Fluorizarea dinților până la vârsta de 12-14 ani contribuie la formarea unei dentiţii permanente sănătoase;
    • Fluorizarea dentară profesională, realizată în cabinet, presupune o adminstrare concentrată de fluor pe fiecare dinte, efectul fiind nu numai de protecţie, dar şi de întărire a structurii dintelui;
    • Încetineşte procesul carios, chiar şi în cazul cariei dentare deja formate.

    Riscurile excesului de fluor

    • Excesul de fluor determină apariția infertilității. Există o relatie de cauzalitate între excesul de fluor din organism și apariția infertilitații la maturitare, în special la femei.
    • Excesul de fluor este factor de risc pentru fracturi și chiar cancer osos.
    • Fluoroza este o afecțiune dentară caracterizată prin apariția unor pete pe dinți din cauza excesului de fluor din organism.
    • Fluorul este toxic, în cantitați mari, acesta poate provoca intoxicații acute sau cronice, care pot pune sanatatea, și chiar viața, copilului în pericol.

    În general fluorul are un efect benefic asupra sănătății dentare și nu are efecte asupra sănătății generale, cu condiția să fie administrat corect. Din acest motiv, este important să consulți medicul stomatolog, înainte de a începe orice tratament de fluorizare pentru tine sau copii tăi.

    Adauga comentariu →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinsprezece + şase =

Photostream