• Str. Tepes Voda nr. 89, intrarea Borangicului, sector 2, Bucuresti
  • 037 151 50 50
  • office@oralix.ro
  • Istoria periuței de dinți: de la bețișoarele din bambus la periuțele moderne

    Istoria periuței de dinți: de la bețișoarele din bambus la periuțele moderne

    Sănătatea orală înseamnă controlul igienei orale, vindecarea problemelor apărute în cavitatea bucală, dar mai ales controlul plăcii dentare, în principal, prin periaj, care nu poate fi înlocuit de nici o altă metodă de igienizare.

    Astăzi, periuța de dinți este un instrument cu care ne-am obișnuit atât de mult încât a devenit banal. Istoria periuței de dinți este, însă, o dovadă clară că igiena orală a avut un rol important chiar și acum mii de ani. Revedem împreună câteva dintre cele mai importante puncte din evoluția unui obiect indispensabil astăzi fiecăruia dintre noi.

    • 3500 Î.H. – Babilonienii au folosit bețișoare de mestecat pentru a-și curăța dinții. Aveau grijă să aleagă crengi din copaci aromatici, despre care ei credeau că îi curăță și le împrospătează gura. Mestecau un capăt al bețișorului, până când acesta devenea moale ca o perie. Celălalt capăt era folosit ca o scobitoare, îndepărtând resturile de alimentele, care erau rămase blocate între dinți. Aceste bastoane aveau dimensiunea unui creion.

    • 3000 Î.H. – Lucrarile arheologice efectuate pe teritoriul Mesopotamiei și Egiptului au permis descoperirea scobitorilor, care erau fabricate din aur sau lemn. Aceste instrumente au fost găsite în mormintele antice egiptene, lângă deţinătorii lor, fiind dovadă că periajul era un ritual important în cadrul civilizaţiei lor.
    • Secolul VII Î.H. – În jurul Golfului Persic se consemnează primele periuțe de dinți primitive, “miswak”, “siwak” sau “sewak”, periuțe realizate din ramurile arborelui Salvadora Persica, care, zdobite la un capăt, permiteau descoperirea fibrelor, cu care se puteau curața atât dinții, cât și fața dorsală a limbii. Sunt apreciate pentru activitatea lor antibacteriană, care poate ajuta la controlul formării și activității plăcii dentare.
    • Îngrijirea gurii a fost asociată ritualurilor religioase, budismului și mai apoi mahomedanismului. Se remarcă în jurisprudența igienică islamică, folosită ca o acţiune sfântă, de cinci ori pe zi, înainte de fiecare rugăciune. Este frecvent utilizat în Peninsula Arabă, Cornul Africii, Africa de Nord, părți din Sahel, India, Asia Centrală și Asia de Sud-Est.
    • În Malaezia, miswak este cunoscută sub numele de “kayu sugi”, traducerea din Malay pentru „chewing stick„.

    Primele forme rudimentare ale periuțelor de dinți, cunoscute ca “miswak”, “siwak” sau “sewak”

    • Secolul VII D.H. – Prima periuţă de dinţi cu “ţepi”, cu perii, mai apropiată de modelul actual, s-a dezvoltat în China, în timpul dinastiei Tang, 618-907 D.H., şi era confecţionată din firele de păr ale porcilor care trăiau în Siberia şi nordul Chinei, fiind foarte rigide datorită temperaturilor foarte scăzute. Aceşti ţepi erau ataşaţi unor mânere, reprezentate de oase.
    • Periuţa cu ţepi a fost răspândită în Europa datorită migrărilor de la sfîrşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea. Prima mențiune referitoare la cuvântul “toothbrush” = periuţă de dinţi (en.), se regăsește în autobiografia lui Anthony Wood, datată în anul 1690.
    • Europenii au considerat periuţele aduse de asiatici prea aspre şi au înlocuit ţepii de porc cu păr de cal, care era mai moale, şi mai puţin invaziv pentru gingii.
    • În 1728, Pierre Fauchard, părintele stomatologiei moderne, a criticat în lucrarea “Le Chirurgien Dentiste”, periuțele de dinți ineficiente, prea moi – cele confecționate din păr de cal. La acea dată, dinții se curățau mai curând cu bureți.
    • În 1780, în Anglia, la inițiativa lui William Addis se fabrică în masă, una dintre primele periuțe de dinți moderne. În anul 1770, acesta a intrat la puşcărie, locul de unde avea să schimbe industria periuţelor de dinţi. În închisoare şi-a dat seama că metoda lui de curăţare a cavităţii bucale era ineficientă. El îşi punea pe dinţi sare şi cenuşă şi îi freca pur şi simplu cu o cârpă. Aşa că, folosind un mic oscior din resturile de mâncare şi câteva fire de păr de cal, cerşite de la un gardian, a creat conceptul modern al periuţei de dinţi.

    Periuța de dinți creată de WIlliam Addis

    A făcut câteva găuri în os, a aranjat firele în mai multe mânunchiuri şi le-a lipit simplu în orificiile din os. La ieşirea din închisoare, a lansat modelul inventat după gratii, iar la scurt timp s-a îmbogăţit. Afacerea începută acum aproximativ 200 de ani este continuată din generaţie în generaţie, până în ziua de azi, sub numele de ”Wisdom Toothbrushes”. Până în anul 1850, producţia în masă a periuţelor de dinţi s-a răspândit în Franţa, Germania şi Japonia.

    • În anul 1789, Isaac Greenwood, primul dentist american născut pe teritoriu Americii, propune fabricarea periuței cu două capete active, unul pentru perierea dentară obișnuită și un al doilea capat, cu suprafața de periere mai mică, special pentru fețele dinților.
    • În anul 1844 s-a fabricat manual prima periuță de dinți, recunoscută ca fiind o periuță cu trei randuri de peri, de catre dr. Meyer L. Rhein.
    • În anul 1857, Hiram Nichols Wadsworth a primit primul brevet de invenţie pentru periuţa de dinţi în Statele Unite ale Americii, dar producţia în masă în S.U.A a început doar în anul 1885, nebucurându-se de prea multă popularitate. Periatul dinţilor a devenit o rutină la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când soldaţii americani erau obligaţi să se spele pe dinţi zilnic.

    • În preajma anilor 1860, oamenii din Anglia, Franţa şi Germania făceau cunoştinţă cu periuţele de dinţi pentru prima dată şi erau învăţaţi cum trebuie să se spele corect. Cu toate astea, a devenit o obişnuinţă mult mai târziu.
    • La începutul lui 1900, mânerele din lemn sau oase ale periuțelor de dinți au fost înlocuite cu unele fabricate din materiale termoplastice, din celuloid.

    Reclamă într-o revistă din anul 1938 – primele periuțe de dinți pentru care se folosesc fire sintetice de nylon

    • În anul 1938, în data de 24 februarie, DuPont pune în vânzare periuţele de dinţi cu fire sintetice, precum nylonul, acestea înlocuind, încetul cu încetul, periuţele pe bază de păr de cal sau porc.
    • În anul 1954, în Elveţia, este inventată prima periuţă de dinţi electrică funcţională, de către doctorul Philippe-Guy Wood, iar aproximativ 10 ani mai târziu compania americană Squibb lansează periuţa de dinţi electrică Broxodent.
    • În anul 1961, General Electric introduce periuța de dinți electrică, reîncărcabilă, fără fir.
    • În anul 1967, Interplak devine prima periuță electrică cu mișcări rotative, utilizată acasă. Nu este scoasă, însă, în comerț decât după 1987.
    • În anii ’80, compania de suplimente medicale ”Johnson & Johnson” a introdus pe piaţă periuţa „Reach”, având fibrele de nylon dispuse mult mai apropiat, pentru un periaj mai eficient şi o îndepărtare mai sigură a microorganismelor cariogene. Capul periuţei era îndoit, astfel încât forma un unghi, în mod similar instrumentelor dentare, pentru a ajunge mai bine la dinţii din spate şi pe suprafața tuturor dinţilor, iar fibrele sintetice erau mai lungi şi mai fine, pentru a putea accesa mai bine spaţiile interdentare.
    • Imediat după lansarea periuţei ”Reach”, industria periuţelor de dinţi a fost ”asaltată” de diferite modele, fiecare cu un design unic şi cu promisiunea unor dinți tot mai curați cu tot mai puțin efort.

    1961 – periuța electrică cu baterie reîncărcabilă lansată de General Electric

    În anul 2003, periuţa de dinţi a fost decretată ca fiind invenţia numărul 1 fără de care americanii nu pot trăi. Îngrijirea şi înlocuirea periodică a peiuţei de dinţi constituie o preocupare obişnuită în ziua de azi, iar tehnici pentru un periaj eficient sunt abordate pretutindeni, atât în cabinetele dentare, cât şi în mass-media. Nu-i așa că nu mai pare un instrument banal acum? 🙂 

    Adauga comentariu →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − cinci =

Photostream