oralix-logo-1431094947
    Toate articolele > , > Sarcina și sănătatea dentară

    Este important să ai grijă de dinții și gingiile tale în timpul sarcinii. În această perioadă au loc transformări hormonale, care cresc riscul de a dezvolta boli gingivale și acestea, la rândul lor, pot afecta sănătatea copilului. Nu trebuie să fim neglijenți și este recomandat, între o vizita la ginecolog și pregătirea camerei pentru bebeluș, să programăm și o vizită la medicul stomatolog.

     Consultația dentară în timpul sarcinii este foarte indicată, iar tratamentul dentar se poate efectua în condiții normale. Singura mențiune este că medicul stomatolog trebuie să fie informat de istoricul medical al gravidei.

    Pregătirea danturii pentru sarcină

    Este bine să încercați să faceți o programare la dentist înainte de a rămâne însărcinată. Dacă medicul stomatolog descoperă probleme ale sănătății cavității bucale, este indicat să le rezolvi înaintea sarcinii, pe cât posibil. Acum este momentul pentru radiografii, extracții, plombe, detartraje și altele. De asemenea, se pot realiza igienizări profesionale și tratamente, evitându-se complicațiile viitoare.

    Este important să te obișnuiești cu o rutină dentară, care să includă periajul dinților și a întregii cavități bucale de cel puțin două-trei ori pe zi (cel mai bine ar fi după fiecare masă), folosirea aței dentare și a apei de gură.

    Îngrijirea dentară în timpul sarcinii

    Chiar dacă majoritatea femeilor parcurg cele nouă luni fără niciun fel de disconfort dentar, sarcina poate înrăutăți unele probleme mai vechi sau poate crea altele noi. Controalele periodice și menținerea igienei dentare corespunzătoare vor ajuta la întreținerea sănătății tale și a copilului tău.

    Medicul stomatolog îți va spune că în timpul primului trimestru și în a doua jumătate a celui de-al treilea trimestru de sarcină, tratamentul dentar trebuie evitat, întrucât unele proceduri pot afecta dezvoltarea și sănătatea copilului.

    Totuși, chiar dacă sunteți gravidă, îngrijirea dentară de rutină se poate face în orice moment în timpul sarcinii. Dacă radiografiile dentare sunt inevitabile, dentistul poate lua precauții suplimentare pentru siguranța bebelușului.

    Problemele de sănătate dentară din timpul sarcinii

    1. Gingivita de sarcină – Hormonii asociați cu sarcina, creșterea nivelului de estrogen și progesteron favorizează înmulțirea bacteriilor și apariția gingivitei. Astfel, gingiile cresc în volum și devin roșiatice.

    Umflarea gingiilor;

    Sângerări, mai ales la perierea dinților;

    Inflamarea gingiilor (gingivita) este posibil să apară în al doilea trimestru de sarcină.

    Cel mai bun tratament pentru îndepărtarea problemei este detartrajul și periajul profesional, care vor evita apariția afecțiunii sau exacerbarea unei gingivite deja existente. Gingivita poate fi asociată cu un curs nefavorabil al sarcinii, posibilitatea unei nașteri premature sau riscul ca fătul să aibă greutate scăzută la naștere.

    2. Cariile și eroziunile dentare – În timpul sarcinii structura minerală a dinților nu se modifică, totuși femeile însărcinate pot fi predispuse la carii și eroziuni dentare, din mai multe motive.

    Voma din timpul sarcinii – Stările de greață favorizează vărsături repetate care, asociate cu episoadele de reflux gastric, cresc mult aciditatea din cavitatea bucală. Acestea pot avea efect negativ asupra smalțului dentar, cauzând demineralizări, care vor duce fie la eroziuni dentare, fie la apariția cariilor. După vomă e bine să îți clătești gura cu apă plată sau fluorurată și să îți periezi dinții după o oră.

    Pofta de alimente dulci – Dorința frecventă de gustări dulci, deci un aport crescut de carbohidrați, va duce sigur la apariția de carii. De aceea, ar trebui să te concentrezi pe gustări cu un conținut redus de zahăr, sau să optezi pentru fructe proaspete. Gustarea ar trebui să fie urmată de clătirea gurii cu apă sau de periere dentară.

    Senzația de greață în timpul perierii dinților – Aceasta poate apărea în special atunci când sunt periați molarii. Încearcă evitarea senzației, folosind o periuță de dinți cu capul mic ca cele pentru copii, de exemplu Periuța de dinți VITIS Gingival Dentaid, ascultând muzică în timpul periajului și periindu-te cu mișcări lente.

    3. Granulomul de sarcină – Apare la aproximativ 5% din femeile însărcinate, pe fondul unei gingivite existente și se localizează în zona maxilară frontală, la nivelul papilelor interdentare. În afara unor sângerări mai abundente, în general, acesta involuează de la sine după naștere.

    51756064 Sarcina-și sănătatea dentară. Femeie gravida la dentist

    Tratamente dentare, ce este și ce NU este permis în timpul sarcinii

    Detartraj – Este cel mai indicat tratament profilactic, pentru obținerea unei igiene optime, reducându-se inflamația gingivală apărută din sarcină. Sunt indicate controale regulate și doua igienizări pe timpul sarcinii.

    Radiografie dentară – Nu este contraindicată, dar trebuie luate măsuri suplimentare de protecție mai ales în trimestrul I de sarcină.

    Anestezie dentară – Dacă este necesar un tratament stomatologic, cantitatea de anestezic ar trebui să fie minimă, dar suficientă pentru a vă simți confortabil. Practic nu există contraindicații atâta timp cât anestezicul nu conține adrenalină. Recomandat a se evita totuși în primul și al treilea trimestru de sarcină, când bebelușul este vulnerabil.

    Albirea dinților – Se recomandă evitarea sau amânarea unor astfel de proceduri, din cauza substanțelor folosite și al căror efecte secundare asupra fătului nu sunt cunoscute în întregime.

    Extracția dentară – Extracțiile dentare se evită pe cât posibil în primul trimestru cât și în ultima lună de sarcină. Se pot realiza doar între luna a-IV-a și luna a-VII-a de sarcină.

    Evită plombele cu amalgam – deoarece există riscul destul de mare ca mercurul să traverseze bariera placentară.

    Medicamentele din timpul sarcinii

    Antibioticele sunt, în unele cazuri, indispensabile tratamentului afecțiunilor dentare, a prevenirii sau tratării infecțiilor, dar nu se iau fără acordul medicului ginecolog. Penicilina se poate administra cu prudentă, dar ar fi bine să se evite, pe cât posibil, în primul trimestru. La polul opus, streptomicina, kanamicina, gentamicina, tetraciclina sunt total contraindicate în timpul sarcinii.

    Din acest motiv este bine să îi spuneți medicului dentist, numele și dozele tuturor medicamentelor pe care le luați – inclusiv medicamentele și vitaminele prenatale prescrise de medicul dumneavoastră, precum și orice alte sfaturi medicale specifice date de acesta. Astfel încât, medicul dentist să-și poată adapta planul de tratament dentar pe baza acestor informații.

    Igiena dentară în timpul sarcinii

    – Poți folosi o periuță de dinți obișnuită, fie una electrică sau le poți alterna. Dacă gingiile tale sunt sensibile, ar trebui sa folosești o periuță mică cu perii moi – o recomandare în acest sens este Periuța de dinți VITIS Gingival Dentaid;

    FOTO: Periuța de dinți VITIS Gingival Dentaid

    FOTO: Periuța de dinți VITIS Gingival Dentaid

    – Spală-te pe dinți de cel puțin două ori pe zi, mai ales dimineața și seara, cu mișcări blânde, dinspre gingie spre vârful dinților;

    – Folosește cel puțin o dată pe zi ața dentară sau dușul bucal, care curăță foarte bine spațiile dintre dinți și nu rănește gingiile.

    – Clătește-te cu apă de gură cu fluor sau clorhexidină, care împiedică înmulțirea bacteriilor.

    Sfaturi și recomandări

    – Pentru sănătatea ta și a copilului este bine să ai o dietă sănătoasă și echilibrată. Primii dinți ai bebelușului încep să se dezvolte după aproximativ trei luni în timpul sarcinii, iar dietele sănătoase care conțin produse lactate, brânză și iaurt, sunt o sursă bună de minerale esențiale și sunt bune pentru oasele și dinții copilului.

    – Mănâncă cât mai multe lactate, ouă și fructe. Dacă alimentația ta nu acoperă necesarul de calciu bebelușul va consuma din rezerva ta de calciu, ceea ce va fi în dauna oaselor și dinților tăi.

    – Un lucru la fel de important de ştiut este acela că viitoarelor mămici le este interzis alcoolul şi fumatul. Aceşti factori extrem de nocivi pot determina, pe lângă malformații şi o greutate a copilului mică la naştere, cu posibile efecte negative asupra sănătăţii dentare: smalţ mai slab calitativ şi chiar cantitativ.

    În concluzie, sănătatea ta are impact direct asupra bebeluşului. Dacă nu poţi preveni, informează-te înainte de a decide, dacă te poţi trata sau nu pentru o afecţiune dentară. După naștere, mai ales dacă ați avut probleme gingivale în timpul sarcinii, mergeți la dentist pentru a vă face o nouă evaluare a stării dentare.


    6 sfaturi pentru a diminua frica celui mic de medicul stomatolog

    Ghidul alegerii pastei de dinți de la A la Z