Molarii de minte (sau măselele de minte, așa cum le numim în limbaj popular) sunt cei mai capricioși dintre dinții noștri, pentru că apar mai târziu (la maturitate) și nu au perioade fixe, de multe ori ei putând rămâne incluși, fiind descoperiți doar întâmplător cu ocazia unei radiografii.
Pentru că apar ultimii, ei trebuie să își facă loc printre ceilalți, și pot produce presiune în jurul lor. Erupția măselelor de minte nu este niciodată una discretă, fiind însoțită de cel puțin o jenă dureroasă în spatele molarului doi și de tensiune locală. Sau, cu alte cuvinte, durerile sunt mai întotdeauna prezente atunci când este vorba despre apariția unei măsele de minte.
Dacă au crescut corespunzător și gingia este sănătoasă, molarii de minte sunt la fel de folositori ca și ceilalți dinți.
Există câteva situații în care molarii de minte sunt în pericol. Cel mai probabil atunci, metoda de tratament recomandată de medicul stomatolog va fi extracția măselelor de minte. Dacă vă aflați sau nu într-una dintre aceste situații, acest lucru se stabilește de către medicul stomatolog în urma unei radiografii. Dar să vedem care sunt cele mai frecvent întâlnite situații în care extracția unei măsele de minte ar putea fi recomandată.
4 semne că măseaua sau măselele tale de minte ar trebui să fie extrase
– molarul nu are suficient spațiu de erupție și poate afecta molarul de lângă el;
– molarul se află într-o poziție dificilă și poate provoca dezordine dentară sau poate împiedica buna desfășurare a tratamentului ortodontic (spre exemplu, tratamentul cu aparat dentar). Prin poziție dificilă în cazul molarilor de minte, se înțelege că nu a erupt complet și s-a dezvoltat în interiorul gingiei, s-a dezvoltat perpendicular pe ceilalți molari sau oblic;
– molarul a erupt complet, dar este în continuare acoperit parțial de mucoasa care este prea groasă, jena locală persistă și poate fi însoțită de inflamarea ganglionilor limfatici și de un miros neplăcut;
– apariția cariilor, pentru că din cauza poziției lor, măselele de minte sunt greu de tratat. Iar să apară carii este chiar mai posibil decât în cazul altor molari, întrucât poziția este și cea care face ca igiena lor să fie una dificilă.
Mai departe, de aici încolo urmează decizia ta, extracția acestor molari de minte fiind în majoritatea cazurilor destul de suportabilă.