Zâmbetul este un mijloc de comunicare care trece de limitele limbajului, conferindu-ne în același timp un aer, mult mai atractiv.
Albirea dentară este acea cosmetică dentară, care ne face zâmbetul strălucitor.
Ca reacție la importanța exagerată pe care societatea contemporană o acordă înfăţişării exterioare, tot mai multă lume își dorește un zâmbet de “vedetă”. Foarte puține persoane au într-adevar un astfel de zâmbet complet alb, și atunci, mulți dintre noi apelează la tratamentele de albire dentară.
De ce albirea dentară?
Albirea dentară îmbunătățește considerabil aspectul fizic și contribuie la o stare de spirit mai bună. Studiile arată că persoanele care au dinți mai albi au mai multă încredere în ei și o șansă ridicată la succes.
Până acum câțiva ani, oamenii mergeau la dentist, în general, când aveau probleme. Astăzi vin pentru a-și îmbunătăţi felul în care arată.
Calea spre succesul social și profesional îl reprezintă un zâmbet frumos. Este biletul tău spre o înfăţişare mai tânără şi mai încrezătoare.
Ce produse pot să aleg pentru albirea dentară?
Pe piață există o gamă largă de produse de albire, fiecare având avantaje și dezavantaje.
- Pasta de dinți pentru albire – va fi pasta de dinți pe care o folosești zilnic și va fi pentru albire. Poți alege să utilizezi o astfel de pastă de la un brand pe care deja îl folosești sau poți să alegi o pastă specială.
- Apa de gură cu efect de albire – are ca beneficiu imediat o respirație proaspătă, însă poți alege o variantă care îți va albi și dinții.
- Benzile pentru albire – sunt benzi ce conțin o concentrație mult mai mare decât pasta și apa de gură, așadar sunt și un pic mai scumpe. Modul de utilizare este foarte simplu, se aplică pe ambele arcade pentru perioada indicată, iar rezultatele vor fi vizibile după prima utilizare.
- Gelurile de albire – pot fi aplicate direct pe dinți sau pe gutiere speciale. Trebuie să ai însă mare grijă întrucât concentrația substanțelor este ridicată.
- Albirea profesională – este o manoperă ce se realizează doar în cabinetul medicului stomatolog, însă rezultatele sunt imediate.
Tipuri de modificări ale culorii dinților și cauzelor lor
Gradul de albire al dinților variază în funcţie de tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.
- Compușii închiși la culoare din alimente și băuturi pot provoca colorarea în galben, portocaliu sau maro, decolorarea este generalizată, ceea ce înseamnă că pot să afecteze dinții și zonele dintre ei.
- Vârsta cu cât este mai înaintată, culoarea dințiilor este mai îngălbenită și/ sau pătată.
- Factorul genetic este important în culoarea de bază a dinților unei persoane, care pot fi în mod natural mai galbeni, maro sau gri, mai mult sau mai puțin închis, decât ale altora.
- Igiena orală deficitară face la placa bacteriană / tartrul să afecteze culoarea dintelui natural. Acumularea de resturi pe suprafața dinților poate avea ca rezultat diverse colorații, aceasta fiind de obicei mai intensă în zonele mai greu de curățat.
- Tratamentele stomatologice, care au avut loc în spațiul nervului dintelui, mai ales în timpul intervențiilor pe canal, produc decolorări în maro sau gri. Unele lucrări de restaurare dentare, se pot deteriora în timp, ducând la colorări locale ale dinților, mai ales pe marginea zonelor restaurate.
- Tratamentele îndelungate cu antibiotice, gen tetraciclină sau alte antibiotice înrudite pot crea pete pe dinți, în benzi largi sau decolorarea întregului dinte.
- Micile traumatisme dentare, vor favoriza formarea petelor pe suprafața dintelui.
Primul pas în tratamentul de albire al dinților este vizita la un cabinet stomatologic, medicul stomatolog urmând să stabilească dacă pacientul este un bun candidat pentru această procedură, sau nu.
Pacienți care nu se califică pentru tratamentul de albire dentară
- Femeile însărcinate sau cele care alăptează.
- Copiii până în 15 ani.
- Persoanele cu dinţii foarte sensibili sau alergice la peroxid.
- Persoane cu boli gingivale sau eroziune dentară.
- Persoanele cu lucrări dentare de genul implanturilor, coroanelor sau cu orice alt tip de dinte care nu este natural. În cazul unei plombe de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra suprafeţei dentare, nu şi asupra materialului plombei.
Ce procedeu de albirea dinților aleg?
Varianta pe care alegi să o utilizezi depinde de cât de rapid îți dorești un zâmbet mai alb. Metodele pe care le poți utiliza acasă pot părea ieftine, însă rezultatul poate fi văzut după o perioadă destul de lungă. Benzile și gelurile pentru albire oferă rezultate mai rapide decât pastele de dinți cu efect de albire, însă dacă nu sunt utilizate corect pot dăuna danturii.
De aceea, cel mai bine ar fi să apelezi la un medic dentist. Albirea dentară cu lampa este o albire sigură, nedureroasă și rapidă. În 60 de minute vei obține dinți mai albi cu până la 8 nuanțe.
Este logic că procedura profii este albirea dinților la cabinetul stomatologic.
Tipuri de tehnologii de albire
- Albire profesională la domiciliu cu gutiere profesionale și gel de albire ce conține peroxid de carbamidă este un procedeu mai îndelungat pentru că substanța de albire are o concentrație mai mică. Ea se aplică cu ajutorul unor gutiere în care se introduce gelul. Acesta trebuie păstrat pe dinți 4-6 ore pe zi, timp de 2 săptămâni. Practic există Kituri speciale, cu instrucțiuni precise, ușor de folosit precum Opalescence GO Patient Mini-Kit Mint 6%
În afara gutierelor, albirea dinților se mai poate face cu benzi și geluri. Gelul cu peroxid se aplică direct pe dinți cu ajutorul periuței sau prin intermediul unor benzi subțiri. Substanța de albire trebuie aplicată 1-2 ori pe zi, timp de 2 săptămâni.
- Albirea profesională în cabinet cu lampa profesională de albire și gel cu peroxid de hidrogen sau peroxid de carbamidă este procedura cosmetică cea mai populară, cu cel mai mare grad de satisfacție al pacienților. Tehnica implică aplicarea peroxidului pe suprafața externă a dinților, după izolarea gingiilor cu o barieră protectoare, lampa accelerând procesul de albire. Se pot obține până la 8 nuanțe mai deschise, iar procedeul durează cca 45 minute.
- Albirea dinților cu laser este cea mai eficientă și mai sigură, timpul de albire este de circa 20 minute și se obține până la 10 nuanțe mai deschise, dar este și cel mai costisitor. Există o multitudine de tipuri de gel care sunt folosite, în funcție de ele diferențiindu-se tehnologiile.
Efectul de albire a dinților durează de obicei 2-3 ani, dar pentru aceasta pacientul trebuie să urmeze cu strictețe instrucțiunile post-albire:
- La câteva zile după terminarea tratamentului, pacientul trebuie să vină la clinică pentru o sesiune de fluorurare;
- Igiena orală trebuie să fie impecabilă;
- Trebuie să evite contactul dinților cu băuturi și alimente colorate, ca vin roșu, cafea, cola, pepsi, fanta, adică acele băuturi ce conțin coloranți alimentari încorporați în cantități mari;
- La fumători, dacă nu renunță la fumat, durata de păstrare a albirii va fi considerabil mai scurtă;
- Tratament poate fi repetat periodic pentru menținerea esteticului dorit.
Dacă se evită alimentele despre care se știe că modifică culoarea dinților, colorând-o, trebuie să amintim că există și alimente ce curăță dinți în mod natural, care te vor ajuta chiar și în momentele dificile, când nu poți proceda la un simplu periaj.
Zâmbetul seducător și de neuitat, așa cum îți dorești, este simbolul suprem al frumuseții și trebuie să fie cu câteva nuanțe mai deschis.