oralix-logo-1431094947
    Toate articolele > , > Bijuteriile dentare – pro și contra

    Auzim și vedem constant fel de fel de bijuterii pe care femeile și bărbații le aleg pentru a-și completa ținuta și probabil dinții sunt ultimul loc unde te-ai gândi că poți purta un accesoriu. Dar pentru unele persoane, zâmbetul lor trebuie să facă o impresie orbitoare, așa că bijuteriile dentare sunt din ce în ce mai căutate. Așadar, unii oameni optează pentru bijuterii dentare care în ultima perioadă sunt tot mai diverse și variază de la aur, argint sau platină până la aparate dentare cu diamante, oferind un cu totul alt sens zâmbetului.

    Bijuteriile dentare reprezintă o tendință de ultimă oră în cosmetica dentară și orice doamnă sau domnișoară își dorește să le poarte. Dar totuși, înainte de a lua orice decizie referitoare la bijuteriile dentare, cauți răspunsul la întrebarea: „Sunt sau nu sunt sigure bijuteriile dentare pentru dinții mei?”.

    Siguranța este foarte importantă atunci când vine vorba despre aplicarea unor accesorii la structuri atât de delicate precum dinții deoarece aceștia sunt extrem de fragili și sunt meniți să reziste o viață întreagă. Așadar, aplicarea inutilă a unor accesorii doar pentru a fi la modă ridică unele semne de întrebare în ceea ce privește sănătatea orală. Din fericire, majoritate bijuteriilor dentare sunt sigure pentru a fi purtate și nu deteriorează dinții dacă sunt respectare unele indicații.

    Ca bijuterii dentare se pot alege cristalele semiprețioase cum ar fi SkyCe Crystal Refill 1.8mm Ivoclar sau chiar cristale prețioase, procedura de aplicare fiind nedureroasă.

    Cât de sigure sunt bijuteriile dentare pentru dinți?

    Nu există studii care să demonstreze că bijuteriile dentare sunt dăunătoare cavității bucale, dar nici studii care să demonstreze faptul că purtarea lor pe termen lung este inofensivă.

    Cu toate acestea, medicii stomatologi nu sunt împotriva folosirii acestor tipuri de accesorii. De fapt, le consideră mult mai potrivite drept bijuterii comparativ cu piercing-urile deoarece acestea din urmă provoacă o multitudine de probleme. La polul opus, bijuteriile dentare nu sunt în niciun fel dăunătoare pentru dinte deoarece sunt prea mici pentru a irita țesutul. Această siguranță depinde totuși de motoda aleasă pentru aplicarea bijuteriei dentare. Atunci când bijuteria este aplicată de către un medic stomatolog probabilitatea de a exista daune este destul de mică. Aceeași siguranță nu poate fi garantată atunci când se aplică bijuteria dentară la domiciliu.

    Avantajele bijuteriilor dentare

    • sunt minim invazive, iar procedura de aplicare este nedureroasă;
    • poți renunța oricând la ele, fără a rămâne semne;
    • modelele sunt variate și pentru orice buget;
    • au o perioadă lungă de viață (în funcție de model variază de la 6 luni la câțiva ani);
    • nu sunt toxice;
    • nu afectează calitatea smalțului dentar;
    • sunt potrivite atât pentru periuțele sonice, căt și pentru periuțele tradiționale.

    Dezavantajele bijuteriilor dentare

    • se pot aplica doar pe dintele natural;
    • dacă nu se respectă o igienă riguroasă se poate depune tartru în jurul ei;
    • alimentele dure provoacă un stres masticator, ceea ce poate cauza accidente nedorite;

     

    Cum se aplică bijuteriile dentare?

    Știm că îți dorești să ai dinți frumoși, dar în primul rând aceștia trebuie să fie sănătoși, așa că înainte de a-ți aplica o bijuterie dentară trebuie să ții cont de următoarele lucruri:

    • Consultația este obligatorie. Medicul stomatolog trebuie să efectueze un control pentru a se asigura că dintele nu este deteriorat pentru că astfel acesta nu ar fi suficient de puternic pentru a rezista procedurii.
    • Se efectuează o igienizare completă. Medicul dentist va curăța cu atenție zona înainte de aplicare prin detartraj și periaj profesional folosind o pastă fără fluor. Astfel vor fi îndepărtare toate resturile alimentare și placa bacteriană.
    • Dintele se izolează. Pentru a evita contactul cu saliva și a păstra dintele uscat se folosesc diverse metode prin care dintele se izolează.
    • Se demineralizează zona pe care urmează să fie aplicată bijuteria. Se aplică un acid special destinat acestui scop care se menține pentru 20-30 de secunde pe dinte, după care se clătește foarte bine pentru a nu rămâne nicio urmă. La final, dintele se usucă foarte bine.
    • Se aplică boandingul ( agentul ce asigura lipirea cimentului la suprafața demineralizată a dintelui) cu o pensulă sau cu jetul de aer cu scopul se a se obține o peliculă subțire ce se expune ulterior luminii UV pentru 20 de secunde.
    • Se aplică bijuteria împreună cu un material compozit transparent. Se aplică o cantitate mică de compozit și cu ajutorul unui aplicator special se poziționează bijuteria. Procedura se realizează pe dintele uscat.
    • Se fotopolimerizează din nou și se finisează. Zona se expune luminii UV pentru încă 60 de secunde pentru a întări compozitul.

     

    Care sunt recomadările după aplicarea bijuteriilor dentare?

    După aplicarea bijuteriilor dentare se recomandă:

    • evitarea consumului de alimente în primele ore după intervenție;
    • evitarea periajului în primele 24 de ore;
    • evitarea pentru câteva zile a alimentelor dure și a gumei de mestecat;
    • periajul cu minuțiozitate pe tot parcursul existenței bijuteriei pentru a evita acumularea de piatră dentară.

     

    Prioritatea principală atunci când alegeți să purtați o bijuterie dentară este menținerea unei igiena orale adecvate pentru a evita acumularea de piatră ce duce la afecțiuni ale gingiei și ale cavității dentare. Dacă bijuteriile dentare sunt montate și îngrijite corespunzător sunt sigure pentru a fi purtate și nu ar trebui să dăuneze dinților și gingiei.