Blog Oralix - periute electrice si igienca dentara

Caria de biberon: cauze, prevenire și tratament

Written by blog-admin | Apr 16, 2018 8:47:54 AM

Caria de biberon, cunoscută și sub numele de carie de suzetă, reprezintă o formă agresivă de carie ce apare la dinții de lapte la copiii sub 3 ani. Se mai numește și carie galopantă deoarece are o evolutie foarte rapidă; trecerea de la o pată alb-gălbuie pe suprafața dintelui la afectarea totală a suprafeței dentare făcându-se foarte rapid, dinții ajungând în stadiul de resturi radiculare colorate în negru în zona în care au erupt.

Studiile arată că între 5-10% dintre copii prezintă carii de biberon. Caria de biberon, așa cum spune și denumirea, apare mai ales pe fondul unei alimentații prelungite cu biberonul sau a folosirii îndelungate a suzetei.

Cauzele cariei de biberon

 

Cauzele cariei de biberon sunt multiple, însă factorul principal îl reprezintă alăptarea copilului peste vârsta de un an și jumătate, precum și folosirea în exces a biberonului și/ sau a suzetei. Biberonul nu trebuie folosit în afara meselor, pentru a liniști sau adormi copilul, trebuie folosit doar ca instrument în alimentație.

Cel mai des întâlnite cauze ale apariției cariei de biberon sunt:

  • excesul de alimente dulci (bacteriile din gura bebelușului folosesc carbohidrații ca aliment și produc acizi ce atacă smalțul dinților);
  • înmuierea suzetei în miere sau alimente/ sucuri dulci;
  • suptul pentru o perioadă îndelungată a suzetei duce la subțierea smalțului, oricum destul de subțire la vârstă fragedă;
  • igienă orală deficitară;
  • prelungirea alăptării peste vârsta de un an și jumătate;
  • fluorizarea insuficientă a dinților;
  • prezența microogranismelor acidogene care se transmit de la mamă la bebeluș, precum streptococul mutant sau lactobacilul acidofil.

Cum se manifestă caria de biberon

Caria de biberon afectează dinții de lapte în general în ordinea erupției lor. Începe cel mai adesea în partea superioară la nivelul incisivilor, aceștia fiind cei mai folosiți când copilul suge suzeta sau tetina biberonului și arată ca o pigmentație alb-gălbuie a smalțului dinților.

De foarte multe ori evoluează asimptomatic și din această cauză nu alarmează părinții, vizita la dentist făcându-se prea târziu, când copilul acuză deja dureri. Caria evoluează rapid, coroana dintelui afectat aproape dispare, având un aspect “retezat”.

După incisivi caria se extinde la nivelul celorlalți molari.

Prevenirea cariei de biberon

Pentru a reduce riscul de apariție al cariei, părinții trebuie să conștientizeze factorii favorizanți. Tratamentul profilactic presupune mai multe măsuri pe care părinții le pot lua pentru a asigura sănătatea orală a copilului în timpul erupției dinților de lapte:

  • Începeți periajul imediat ce primul dinte de lapte erupe;
  • Curățați și gingiile chiar dacă ceilalți dințișori nu au erupt încă, ca rutină zilnică;
  • Reduceți pe cât posibil alimentele dulci;
  • Reduceți timpul de folosire al biberonului, folosiți-l pe cât posibil doar pentru alimentație;
  • Dezinfectați întotdeauna tetina și suzeta înainte de folosire;
  • Nu îi lăsați biberonul în guriță înainte de a-l culca;
  • Spalați-i dinții în fiecare seară, chiar înainte de culcare;
  • Vizitați stomatologul de îndată ce primul dințisor a erupt. Astfel, copilul se va obișnui cu atmosfera cabinetului stomatologic. Astfel, te vei putea informa corect și în detaliu despre cum să ai grijă de dentiția de lapte și, mai mult decât orice, vei putea evita riscurile și complicațiile nedorite;
  • Fluorizarea corespunzătoare a dinților, cu pastă de dinți specială pentru vârsta copilului;
  • Renunțarea la biberon de la vârsta de un an sau un an și jumătate și înlocuirea acestuia cu cănuța de bebeluș.

 

Tratament

 

Deși afecțiunea apare la dinții de lapte, dacă este lăsată netratată poate conduce la complicații serioase în erupția dinților definitivi. În aceste cazuri se ajunge la efectuarea tratamentului, în primă fază preventiv, iar dacă lucrurile evoluează negativ în tratament curativ.

Tratamentul profilactic sau preventiv constă în rolul părinților de a asigura sănătatea orală a copilului în timpul erupției dinților de lapte, urmând practic măsurile de prevenire a cariei de biberon menționate mai sus.

Tratamentul curativ este realizat de către medicul stomatolog, care decide măsurile terapeutice care se impun în funcție de severitatea afecțiunii. În cazul în care caria este în fază incipientă, se va încerca remineralizarea smalțului dinților prin aplicarea locală de fluor, într-o cantitate și concentrație mică. În cazul în care caria a penetrat dintele, stomatologul va recurge la obturații fizionomice, adică să curețe și să plombeze dințișorul. Chiar dacă sunt de lapte, dinții copiilor au rădăcini și nervi, la fel ca dinții permanenți.

Dacă caria de biberon a ajuns într-un stadiu foarte avansat este foarte posibil ca să fie gata compromis nervul și rădăcina. Pentru a stopa evoluția, medicul va recurge la obturație și tratament de canal.

Dacă cavitatea este severă, se impune tratamentul endodontic, adică extracția dintelui afectat. Se poate spune că „dintele oricum este de lapte”, însă din păcate extracția sau căderea prematură are consecințe negative în dezvoltarea arcadelor și chiar în erupția și structura dinților permanenți.

Dinții de lapte sănătoși înseamnă apariția unei dentiții permanente sănătoase.