O alegem în funcție de componența chimică sau în funcție de proprietățile potrivite afecțiunilor pe care le avem.
În trecut, însă, lucrurile nu erau atât de dulci și variate. Pastele de dinți aveau același scop ca și astăzi, însă nu conțineau cele mai plăcute ingrediente.
Piper, cretă, oase zdrobite sau carne arsă, au fost doar câteva dintre componentele utilizate în trecut.
Prima pastă de dinți apare în manuscrise ca fiind produsă și folosită în anul 5000 î.Hr. de către populația egipteană.
Utilitatea pastei de dinți la începuturi era aceeași: protejarea gingiilor sănătoase și a dinților, albirea acestora și împrospătarea respirației.
Judecând după ingredientele folosite nu ai putea crede că erau întradevăr eficiente. Conținutul era format dintr-o pulbere alcătuită din coji de ouă arse, cenușă de copită de bou și piatră ponce.
Desigur, ingredientele au variat în timp, de la o populație la alta. La fel și consistența agentului de igienizare orală.
De pildă, grecii și romanii preferau o pulbere de dinți ceva mai abrazivă din praf de scoici și oase zdrobite.
Populația chineză folosea ingrediente naturale precum mentă, sare și ginseng. Anglia, însă prefera piperul ca ingredient al pastelor de dinți, în secolul XIX.
Sursă foto: www.historia.ro
În anul 1850 pastele de dinți au început să conțină calciu. Ceva mai târziu a fost introdus și săpunul în prepararea acestora.
Zece ani mai târziu au fost introduse și particule de cărbune de lemn. Acestea au devenit rapid preferatele secolului.
Dintotdeauna oamenii au fost inventivi. Încă din timpuri străvechi aceștia găseau în alimentele de zi cu zi sau în natura, diverse proprietăți potrivite pentru fiecare nevoie în parte.
În intervalul 23- 79 d. Hr, produsele pentru igienă orală erau extrem de variate. Unele civilizații utilizau:
În jurul anului 1780 a început să fie tot mai cunoscută ideea de igienă dentară.
Secolul XVIII nu a scăpat însă de utilizarea ingredientelor ciudate, precum carnea arsă. Tot atunci a început să fie introdusă și scorțișoara în componența produselor de igienizare orală.
Alaunul ars (suflat dublu de aluminiu și potasiu), în cantități mici, era amestecat cu scorțișoara. Pasta rezultată se folosea a doua zi pentru igienizarea dinților.
Tot în acest secol s-au descoperit efectele benefice ale căpșunilor asupra igienei orale. Acestea înlăturau cu succes mirosul urât, însă numai dacă erau folosite cele mai zemose dintre ele.
Câteva rețete au început să fie tot mai populare în secolul XIX:
Secolul XIX face trecerea de la pulbere de dinți, la o variantă mai cremoasă.
Prima pastă propriu-zisă de dinți se comercializa într-un borcănel și se numea Crème Dentrifice.
Secolul XX vine cu îmbunătățiri semnificative. Apa de gură și pasta de dinți devin populare. Specialiștii încep să încline mai mult spre dezvoltarea produselor care să înlăture sensibilitatea dentară și sângerările gingivale.
În componența pastelor de dinți încep să intre substanțe precum: fluor, arome, culoare, monofluorofosfat de sodiu și agenți spumanți sau de umezire.
Efectele benefice ale fluorului devin tot mai cunoscute, astfel că pastele de dinți cu acest compus erau la mare căutare. La fel de folosite rămân și pastele de dinți pe bază de plante.
Frunzele de eucalipt erau utilizate în ape de gură, la începutul apariției lor. Pastele de dinți aveau în componența, pe lângă agenți de curățare și extracte din plante, ulei de mentă, smirnă, uleiuri esențiale sau extracte de căpșuni.
Mare parte dintre ingredientele secolului XX se găsesc si astăzi în pastele de dinți preferate de mulțime.
Însă, cum evoluția nu se dezice de la cursul firesc, în secolul XIX apar tot mai multe paste de dinți, cu scopuri diverse.
Astăzi ne bucurăm de pasta de dinți:
Cercetătorii în domeniu testează constant formule sigure de utilizat în cazul a tot mai multe tipuri de afecțiuni(diabet, cancer, etc.).
Și cine știe unde ne mai poartă zâmbetele!