Aflata in topul celor mai raspandite frici, teama de dentist se manifesta si astazi la peste 70% din populatia globului, adulti si copii.
Daca te gandeai, asadar, ca esti singurul om caruia ii e frica de controalele stomatologice, afla ca sunt multi in aceeasi situatie.
Un procent de 12% manifesta o adevarata fobie cand vine vorba de vizita la dentist.
Pentru multi aceasta frica poate parea nejustificata, in contextul evolutiei. Insa, ca orice alta temere, si frica de dentist isi are radacinile in trecut.
Din fericire, medicina moderna este tot mai pregatita sa reduca disconfortul si sa aduca relaxare pacientilor.
Ce este teama de dentist si cum se manifesta?
Atunci cand trebuie sa mergem la un consult stomatologic, multi dintre noi simtim fluturi in stomc, sau poate fiori pe sira spinarii. Daca acestea sunt unele dintre simptomele pe care le simtim, cu siguranta suntem putin anxiosi.
Insa stadiile acestei frici pot fi mult mai acute, cu manifestari diverse: transpiratia mainilor, a fruntii sau a cefei, senzatia de tremurat, ameteala si senzatia de rau, puls crescut, sau chiar senzatie de lesin.
Teama de dentist este termenul general dat unui cumul de stari si frici individuale.
Pentru unii teama de dentist este asociata cu frica de sunetele dispozitivelor medicale. Pentru altii reprezinta frica de ace, sau de a simti durere, ori teama ca anestezia nu isi va face efectul.
Constientizarea acestor temeri particulare ajuta semnificativ la inlaturarea fricii de dentist.
Scrise pe un carnetel si evaluate cu note te pot ajuta sa te cunosti si sa stii cum sa comunici cu dentistul tau.
Care este sursa fricii si cum poate fi controlata?
Multe dintre frici au ca radacina o traire puternic marcanta din trecutul nostru. Fie ca vorbim despre ceva ce ni s-a intamplat cu adevarat, sau despre ceva ce am vazut, auzit sau citit.
Cauzele frecvente ale fricii de medicul stomatolog sunt practicile medicale defectuoase din trecut.
Extractiile dentare efectuate de fierarul satului, procedurile realizate fara anestezie, sau incidentele neplacute provocate de experimente medicale nereusite – sunt doar cateva exemple.
Astazi medicina a evoluat considerabil. Tehnicile de lucru sunt mai prietenoase, iar medicii mult mai bine pregatiti pentru situatii complexe.
Sunt cateva lucruri care ne pot face experienta stomatologica una mult mai placuta.
-
Exista anestezie pentru anestezie
Teama de ace poate da batai de cap in multe situtatii. La fel si frica de o anestezie ratata, care nu se prinde. Din fericire exista numeroase solutii.
Medicul poate pulveriza o substanta care amorteste zona in care va fi efectuata anestezia. Efectul acesteia este rapid si sigur.
Daca procedurile sunt mult mai complexe, de asemenea exista si alternative precum inhalosedarea sau, uneori, anestezia generala.
-
Comunica medicului temerile tale
Comunicarea este foarte importanta in astfel de situatii. Este ideal ca medicul sa stie ce simti inainte de inceperea procedurilor medicale.
Acest lucru il va ajuta sa gaseasca solutiile potrivite nevoilor tale.
Va putea dedica timp in plus programarilor, pentru a ajuta relaxarea, sau va putea prescrie tratamente specifice, daca este cazul.
-
Cauta medicul cu care rezonezi
Este important ca medicul dentist sa poata intelege si crede temerile tale si sa te ajute sa le inlaturi.
Este necesar ca tu sa intelegi explicatiile, sa rezonezi cu abordarea si planul de tratament si sa poti avea incredere.
Ideal ar fi sa mergi la un medic dentist despre care ai auzit lucruri foarte bune din sursele in care tu crezi (preitenul cel mai bun, rude, cunostinte apropiate).
-
Programeaza vizite scurte la inceput
Stabileste cu medicul ca primele vizite sa fie scurte. Cu cat petreci timp mai putin in cabinet, la inceput, cu atat iti va fi mai usor sa te acomodezi cu acest loc. Prima parte a zilei poate fi un interval bun. Corpul este mai odihnit si mai putin stresat.
-
Mai liber, mai bine
Alege impreuna cu medicul intervale orare mai libere. Astfel nici unul nu va fi presat de venirea unui alt pacient. De asemenea, activitatile importante inainte si dupa control(sedinte, intalniri) pot creste nivelul de stres, impiedicand relaxarea.
-
Muzica, tavanul sau mingea antistres
Gasirea unei distrageri, ajuta la reducerea stresului. Fixarea tavanului cu privirea, sau a altui punct din incapere poate fi o alegere buna. La fel si mingea antistres. Strange-o ritmic si respira incet, pe nas.
Muzica poate fi o solutie buna atat pentru pacienti cat si pentru medici. Multe cabinete prefera muzica ambientala, insa o poti asculta si in casti.
In ambele cazuri concentreaza-te pe melodii. Vei fi surprins cate versuri stii.
-
Lamaia proaspata reduce stresul
Cateva felii de lamaie puse intr-o punga sau cutie de plastic te pot ajuta inainte de a intra in cabinet.
Deschide recipientul si inspira adanc pentru cateva minute. Acest lucru te va ajuta sa te relaxezi mai rapid.
Aroma proaspata de lamaie reduce stersul. Un pahar cu apa, consumat inainte sau dupa acest proces, poate intensifica efectele lamaiei.
-
Respira ofensiv si nu defensiv
Controlul respiratiei este un factor important in reducerea acestei frici.
Cu cat respiratia noastra este mai alerta, cu atat pulsul este mai crescut, iar starile asociate se instaleaza mai rapid (tremurat, transpiratie, senzatie de lesin).
Gaseste un punct fix (fereastra, tavan, sau ochii celui din fata ta) si incearca sa respiri rar, adanc, atat pe nas cat si pe gura.
-
Limbajul corpului spune stop
Chiar daca nu putem vorbi in timpul procedurilor stomatologice, putem totusi comunica.
In cazul fobiilor si nu numai este idicat sa ne stabilim catve semne clare pentru a indica starea noastra.
Stabiliti de la inceput care este semnul pentru stop, sau cel care arata ca totul e ok. Atentie insa, foloseste mana doar pentru semnalele acceptate,
Nu opri medicul apucandu-l de brat, pentru ca astfel pot avea loc accidente.
-
Preventia reduce teama
Cu cat mai putine probleme dentare de rezolvat, cu atat mai putine vizite stomatologice de efectuat.
Periajul dentar elimina mare parte din bacteriile daunatoare. Folosirea atei dentare ne asigura curatarea in profunzime a spatiilor dintre dinti.
Curatarea limbii si clatirea energica a cavitatii bucale, pot indeparta si restul bacteriilor ramase.
Vizita la stomatolog de 2 ori pe an face si ea parte din planul de preventie.