oralix-logo-1431094947
    Toate articolele > , > Ce este și când se recomandă sigilarea dinților

    Cariile dentare sunt frecvent întâlnite, indiferent de vârstă. Pentru a evita apariția lor, o soluție non-invazivă este sigilarea dentară.

    Sigilarea dentară este o metodă de prevenire a cariei, procedura utilizată atât în stomatologia generală a adultului, dar mai ales în stomatologia pediatrică, pedodonţie. Incidența cariilor în rândul copiilor este mai mare, ei fiind marii consumatori de dulciuri și sucuri. Metoda constă în aplicarea unui strat foarte subţire de compozit fluid, sigilant dentar, pe suprafaţa masticatorie a dinţilor în şanţuri şi fosete, după ce dintele a fost curățat, igienizat corespunzator și, apoi, uscat.

    Sigilantul rămâne ca o foiţă subţire de culoarea dintelui şi actionează ca o barieră împotriva agenţilor patogeni care duc la formarea plăcii bacteriene și ulterior a cariilor dentare.

    Ce presupune sigilarea dinților

    Procedura de sigilare presupune opturarea șanțurilor dinților, ce permit stocarea de resturi alimentare, care nu sunt înlăturate prin periaj și favorizează apariția cariilor. Sigilarea este indicat a fi făcută pe dinţii neafectaţi de procesul carios. Sigilarea dinților la copii poate avea loc imediat ce dinții permanenți s-au dezvoltat și, astfel, vor fi protejați încă de la început.

    În altă ordine de idei, dinții și măselele de lapte ale copiilor, deși au o durată scurtă de viață, vor influența decisiv dezvoltarea dentiției viitoare. Practic, această operațiune va fi una de prevenție pe termen lung și nu de tratament.

    Cum se face sigilarea dinților

    Una dintre cele mai eficiente metode de combatere a cariilor, sigilarea dentară, se realizează într-un timp destul de scurt, insă are câteva etape:

    • Dezinfectarea orală este etapa pregătitoare a tratamentului, fiind nevoie de o igienizare perfectă a suprafețelor dinților.
    • De cele mai multe ori, chiar și la copii, dezinfectarea orală nu este suficientă, existând urme de placă bacteriană pe dinți. În acest caz se impune periajul profesional al dinților, procedeu necesar pentru eliminarea riscului de apariție a cariilor. Soluția de aderență și gelul de sigilare nu au efect decât aplicate pe suprafețe perfect curate.
    • Înaintea sigilării pe dinte se aplică o soluție de aderență, ce are rolul de a asigura legătura dintre smalțul dintelui și gelul de sigilare. Soluția se aplică cu pensula și se așteaptă unu sau două minute pentru uscare.
    • Sigilarea dentară constă în aplicarea gelului de sigilare în șanțurile fiecărui dinte și apoi se polimerizează cu ajutorul lămpii UV timp de circa 20 de secunde. Sigilarea nu se face pe toată suprafața dintelui, ci doar în șanțurile acestuia.
    • La finalul procedurii se verifică sigilarea, prin verificarea dacă stratul de gel este de o înălțime optimă și mușcătura perfectă.

    De ce este nevoie de sigilare dentară

    Caria dentară este cauzată de către acizii rezultaţi din metabolizarea alimentelor de către bacteriile ce trăiesc în placa bacteriană. Periajul dentar îndepărtează acest strat de pe dinţi, ajutând la prevenirea cariei. Problema este că pe o suprafaţă cu sanţuri şi fosete foarte adânci, periajul este ineficient.

    Suprafața vestibulară a dintelui, spre deosebire de celelalte suprafețe, prezintă canale ce permit stocarea resturilor alimentare, ce nu totdeauna sunt îndepărtate prin periaj și favorizează dezvoltarea cariilor. Cu cât șanțurile sunt mai adânci cu atât mai dificilă va fi igienizarea locului. Cea mai bună soluție în acest caz este ca dinții să fie sigilați. Sigilantul aplicat în şanţuri transformă suprafaţa abruptă a dintelui într-o suprafață fină şi lucioasă, favorabilă autocurăţirii şi mult mai accesibilă periajului dentar, resturile alimentare nemaiavând unde să se ascundă.

    Acolo unde există şanţuri adânci, smalţul este mai subţire şi bacteriile au mai puţin de străbătut până în dentină, aşa că sigilantul aplicat îngroaşă peretele de smalţ, îngreunând şi mai mult accesul acestora. Sigilantul are în compoziţie substanţe antibacteriene pe bază de fluor ce se eliberează pe o perioadă îndelungată, având un rol protector şi scăzând riscul măselei de a se caria.

    În cazul copiilor cu dinți de lapte, canalele nu sunt foarte adânci, astfel că o asemenea procedură nu este justificată. În funcție de fiecare situație în parte, medicul va putea aprecia care sunt cazurile în care sigilarea este sau nu recomandată.

    Cât timp sunt dinții protejați

    O sigilare ce rămâne intactă pentru 2-3 ani este considerată un succes, însă dacă sigilatul necesită reparații mai devreme de 2 ani, nu trebuie neaparat considerat un eșec. Este un fenomen obișnuit ca după anumite perioade de timp, sigilantul să își piardă din proprietăți și să se deterioreze treptat. Însă, durata de viață variază în funcție de respectarea igienei orale, alături de alimentația adoptată de către pacienți.

    Pentru a asigura buna protecţie a dinţilor este necesar controlul periodic în care medicul stomatolog verifică integritatea sigilărilor.

    Avantaje

    • previne apariția cariei dentare atât la copii, cât și la adulți.
    • scade riscul potențialelor probleme ce pot apărea la dentiția de lapte și implicit a dentiției permanente.

    Dezavantaje

    • nu există contraindicații în afara faptului că sigilarea se aplică doar pe dinții fără carii.