Fără nici o îndoială, dorința oricăruia dintre noi este să etaleze un zâmbet larg, cu o dantură strălucitoare.
Sunt totuși situați când, în ciuda faptului că acordăm o foarte mare atenție igienei orale, culoarea dințiilor are o tentă gălbuie, mai puțin estetică. Totul se datorează plăcii care nu a fost îndepărtată în totalitate. Periajul obișnuit este eficient pe doar trei din cele cinci fețe ale dinților. Resturile alimentare se pot ”ascunde” în spațiile interdentare, care rămân necurățate. Practic, pentru a se forma placa este nevoie de bacterii, acizi, salivă și fragmente alimentare. Toate condițiile sunt astfel îndeplinite, iar zîmbetul deja a pierdut din strălucire.
Da! Este clar pentru toată lumea că trebuie să ne curățăm spațiile interdentare.
Ața dentară, scobitoarea, periuța interdentară, dușul bucal și apa de gură sunt destinate curățării suprafețelor laterale ale dinților precum și spațiilor dintre dinți. Pot fi folosite de persoanele cu dantură sănătoasă, dar și de cele care au lucrări dentare.
Știați că: Studiile arată că în momentul în care combinam utilizarea aței dentare cu periajul, se înlătura până la 70% din placă.
Aţa dentară sau dental flossul reprezintă unul din mijloacele mecanice auxiliare periajului dentar şi concepute pentru controlul plăcii dentare din spaţiile interdentare, zone greu accesibile periuţei de dinţi. Utilizată regulat, cel puţin o dată pe zi, împreună cu periajul dentar, se reuşeşte îndepărtarea optimă a plăcii bacteriene şi astfel menţinerea sănătăţii structurilor dento-parodontale ale cavităţii orale. Iniţial aţa dentară a fost confecţionată din fir de mătase cerat iar mai apoi din materiale sintetice, de exemplu filamente de nailon împletite. Ultimele modele apărute sunt realizate din politetrafluoroetilen, care se pare că are o rezistenţă superioară la rupere şi scămoşare.
Există o varietate de modele disponibile, atât în funcţie de materialul din care sunt confecţionate, cât şi ca lăţime, grosime, pentru a se potrivi diverselor situaţii clinice, spaţii interdentare înguste sau largi, sunt cerate sau nu, cu arome pentru împrospătarea respiraţiei şi alte proprietăţi, aşa încât fiecare dintre noi îşi poate găsi varianta potrivită.
S-au conceput variante şi pentru cei mai puţin îndemânatici, cu incapacităţi fizice, cu mâini şi degete groase sau aflaţi în alte situaţii similare. Acestea poartă numele de floss holders, dispozitive de fixare a aţei dentare şi reprezintă nişte instrumente asemănătoare unei furci, cu un mâner din care pornesc două braţe, care cuprind între ele un spațiu de 2,5 cm. La capătul celor două braţe sunt nişte butoni de prindere a aţei dentare, care facilitează utilizarea ei. Le veți întâlni sub două modele, așa zisele Y, cu rezervă de ață sau nu, sau cele în F.
Datorită terminației, cele în formă de F, fără rezervă de ață, pot fi asimilate ca scobitori.
Scobitorile sunt cele mai vechi dispozitive de curățire mecanică a dinților, cele mai folosite și se manipulează mult mai ușor decât ața dentară. Indicate sunt cele sub formă rotund-conică și fabricate din lemn deoarece oferă duritate convenabilă după înmuierea lor în salivă. Curățirea se efectuează prin mișcări circulare și scobitorile nu mai pot fi folosite după ce vârful s-a scămoșat. Deși sunt utile pentru curățarea resturilor alimentare, folosite agresiv, pot produce efecte negative asupra gingiei, retracții și sângerări gingivale.
Știați că: Periuțele interdentare sunt indicate pentru igienizarea spațiilor interdentare deschise, îndepărtarea plăcii dentare de la nivelul aparatelor ortodontice fixe, a implanturilor, a corpurilor de punte în cazul lucrărilor protetice fixe, îndepărtarea plăcii dentare de pe fața cea mai din spate a ultimului molar.
Periuța interdentară încearcă să revoluționeze igiena orală, pentru că mulțumită acestor periuțe și ultimele două fațete ale dintelui, cele unde periajul normal nu pătrunde, vor fi curățate de placă. În plus față de ața dentară, periuțele interdentare vor fi eficiente în spațiul interdentar și dacă dintele are lateralul concav.
La periuțele interdentare vital este alegerea mărimii perfecte pentru a crește eficiența curățării plăcii. O periuță interdentară prea mică nu curăță eficient și complet spațiul dentar, iar o periuță interdentară prea mare poate forța dinții și răni gingia. Cel mai bine este ca dimensiunea fiecărui spațiu interdentar să fie determinată de medicul stomatolog. Nu împingeți și nu forțați periuța între dinți. Când alegem, sârma din interiorul periuței interdentare trebuie sa fie foarte fină, iar perii trebuie să fie gentili și suficient de lungi. În acest fel, periuța interdentară va umple și curăța întreg spațiul dintre dinții între care a fost introdusă, în modul cel mai blând. Perii periuței interdentare trebuie să aibă o rezistență mărită. Doar în acest fel, printr-un efect asemănător deschiderii și închiderii unei umbrele, aceștia se pot strange, respectiv dilata complet în momentul în care pătrund în spațiul interdentar, curățându-l eficient.
Știați că: Studiile au demonstrat că duşul bucal este de până la trei ori mai eficient, decât orice altă metodă clasică de curăţare. Prin urmare, duşul bucal ajută la îndepărtarea plăcii bacteriene din spaţiile interdentare şi subgingival.
Dușul bucal este un alt dipozitiv folosit în îndepărtarea resturilor alimentare din spațiile interdentare și a plăcii. În cazul în care folosirea aței dentare este incomodă, datorită lucrărilor existente sau pentru afecțiuni parodontale, este indicat să investiți într-un duș bucal. Acesta, potrivit studiilor, reduce sângerările și gingivita într-o măsura mai mare decât ața dentara. În plus, curățarea dinților este mult mai delicată, totuși este mai puțin eficientă în înlăturarea plăcii. Dușul bucal proiectează pe suprafața dentară un jet continuu sau pulsatoriu de lichid, cu presiune variabilă.
Când alegeți dușul bucal trebuie să țineți seama de câte persoane îl folosesc, gradul de mobilitate necesar, altfel spus căt de des și mult călătoriți și de asemenea de nevoile specifice ale unor afecțiuni sau terapii în desfășurare, posesor de implanturi dentare, punți sau coroane, probleme parodontale, posesor aparat dentar, etc. Bineînțeles, dușul bucal nu va da nici un rezultat dacă nu este folosit cu regularitate, lucru valabil pentru oricare proces de igienă orală. Chiar dacă este folosit și o singură dată pe zi, dușul bucal vă va ajuta să aveți gingii mai curate și mai sănătoase, lucrări și implanturi care vor dura mai mult și o respirație mai proaspătă în fiecare clipă.
Știați că: Apa de gură este un antiseptic și participă cu succes la îndepărtarea plăcii bacteriene care determină apariția cariilor, a gingivitelor și a respirației urât mirositoare.
Apa de gură este o soluție în care se găsesc diferite substanțe menite să distrugă pe cât posibil bacteriile din cavitatea orală. Se găsește sub diferite culori sau arome și sortimente a căror compoziție este concepută special pentru a se putea adapta diferitelor categorii de pacienți. Printre componentele apelor de gură se numără apa, alcoolul, diferite arome, coloranți, diferiți detergenți, fluor, conservanți, clorhexidina, fiecare apă de gură având toate sau doar unele dintre acestea. Apa de gură este foarte eficientă în îndepărtarea resturilor alimentare din spațiile interdentare. Cu toate că apa de gură poate ajuta la controlul plăcii și pentru a preveni apariția cariilor dentare, acesta nu elimină nevoia de periaj și folosirea aței dentare. Există ape de gură pentru menținerea unei flore orale sănătoase, îndepărtarea bacteriilor, deodorizare, albire, împotriva gingivitei, a paradontozei, stomatitei și chiar halitozei.
Chiar dacă nu funcționează ca un înlocuitor pentru îngrijirea corespunzătoare a dinților prin utilizarea periuței de dinți interdentare sau a aței dentare, este important de știut, faptul că apa de gură poate fi de un real ajutor pentru îmbunătățirea rutinei de igienă dentară, atingând și curățând zone care altfel nu sunt accesibile prin periaj.
În consecință, este extrem de important ca după fiecare masă dinții să fie curățați corespunzător cu produse profesionale pentru a lupta împotriva cariilor și a problemelor gingivale.