Gingivita este o inflamație a gingiilor, provocată în general, de o infecție bacteriană. Dacă nu este tratată, aceasta poate afecta structura gingiei, care își schimbă culoarea și începe să se retragă. După cronicizare, gingivita poate degenera în parodontită, care în această fază provoacă pierderea dinților.
Gingivita este o boală parodontală nedistructivă și este de fapt o inflamație a țesutului gingival, ca răspuns la acțiunea bacteriilor din placa dentară. Gingia sănătoasă are culoarea roz deschis, este fermă și aderă la osul alveolar. Nu prezintă ulcerații și nu sângerează la periaj sau în timpul alimentației. Gingivita presupune inflamarea gingiei.
În absența tratamentului, gingivita poate evolua spre parodontită marginală profundă (sau paradentoză). Aceasta este forma distructivă a bolii parodontale, care afectează ligamentele parodontale și osul alveolar, ducând în final la pierderea unor cantități însemnate ale osului, ce susține dintele și având ca rezultat pierderea dinților.
Majoritatea persoanelor adulte suferă de gingivită, într-o stare mai mult sau mai puțin gravă. Dar gingivita nu este o afecțiune ireversibilă. Un tratament precoce împreună cu o igienă orală corectă pot duce la remisa gingivitei, vindecarea fiind totală.
În general, oamenii apelează la ajutorul medicului stomatolog doar în situații de urgență, când nu mai au de ales. Foarte rar găsești persoane care și-au creat obiceiul de a consulta medicul stomatolog periodic. Acest fapt este unul dintre motivele pentru care incidența afecțiunilor gingivale este foarte ridicată.
– Igienă dentară precară. Placa dentară și tartrul se acumulează în jurul dintelui, deasupra și dedesubtul marginii gingiei, iar toxinele produse de către placa bacteriană generează inflamarea acesteia;
– Dentiția neregulată – cu zone greu de curățat;
– Nu este consultat periodic doctorul stomatolog;
– Fumatul;
– Unele medicamente;
– Dereglările hormonale și diverse alte afecțiuni.
Simptome
– Respirație urât mirositoare și un gust rău permanent;
– Mâncărimi ale gingiilor;
– Gingii inflamate, roșii și lucioase care sângerează ușor la periaj sau spontan;
– Retragerea gingiilor și ușoara lor îndepărtare de dinți;
– Dinți care se clatină;
– Mărirea spațiilor între dinți;
– Gura uscată;
– Schimbări în modul de îmbinare al dinților;
– Bruxism (scrâșnit din dinți).
Factori de risc în cazul gingivitei
– fumatul;
– anumite boli ca diabetul și câteva boli de sânge generează un risc ridicat pentru agravarea bolilor gingiei;
– medicamente (contraceptive orale, steroizi, anticonvulsive, chimioterapie);
– carii, plombe distruse;
– aparate dentare nepotrivite;
– sarcina;
– imunitate compromisă (HIV/SIDA);
– acumularea de pungi de tartru între dinți și gingie;
– lucrări dentare prost efectuate;
– periatul incorect al dinților;
– consumul de zahăr și nutriția deficitară în fibre, vitamine și minerale;
– respirația pe gură;
– protezele sau implanturile dentare;
– moștenirea genetică;
– bolile glandulare;
– consumul excesiv de alcool;
– impactul unor alimente tari și traumele create de acestea.
1.Tratamentul profilactic
Bolile parodontale pot fi prevenite printr-o igienă orală regulată, care include periaj dentar zilnic (minim de 2 ori pe zi) și folosirea corectă a aței dentare. Periuțele interdentare pot fi de asemenea utile deoarece ajută la eliminarea plăcii dentare dintre dinți.
O altă metodă de prevenire constă în controale periodice regulate. Multe din metodele folosite pentru prevenirea gingivitei pot fi folosite și ca tratament în fazele inițiale. Aceste tratamente pot fi efectuate în timpul controalelor periodice prin detartraj, periaj profesional, irigații cu substanțe antiseptice.
2.Tratamentul gingivitei
Principalul obiectiv al tratamentului gingivitei este îndepărtarea cauzei acesteia, placa dentară. Placa dentară este principalul factor cauzator al gingivitei, iar tartrul este o formă de placă dentară calcificată, de asemenea nocivă pentru gingie și structurile parodonțiului marginal.
– Sfaturi privind igiena orală – Primul pas este motivarea pacienților privind urmarea unei rutine, pentru o igienă orală corectă. Pacienții trebuie să înțeleagă că în lipsa unei igiene orale corecte și regulate, toate celelalte măsuri nu își au practic sensul, iar gingivita va recidiva în scurt timp. Medicul stomatolog poate da sfaturi privind tehnica periajului corect, folosirea atei dentare sau alte măsuri importante.
– Detartrajul și planarea radiculară – Măsurile de igienizare orală realizate de pacient acasă trebuie combinate cu o terapie activă la cabinetul stomatologic. Scopul detartrajului și al planării radiculare este îndepărtarea tartrului și a plăcii dentare, folosind instrumente de mână sau aparate specifice de detartraj, care pot fi de tip sonic sau ultrasonic.
– Detartrajul se referă la îndepărtarea tartrului și a plăcii dentare supragingivale (situate deasupra marginii gingiei) și subgingivale (situate sub gingie).
– Planarea radiculară se referă la îndepărtarea tartrului și a plăcii dentare de pe suprafața rădăcinilor.
– Periajul professional – Periajul profesional are ca scop îndepărtarea plăcii dentare rămase după detartraj, precum și a diverselor pete sau colorații de pe suprafața dinților. Pasta cu care se execută periajul profesional are un conținut bogat în fluor, fiind aplicată pe suprafața dinților cu ajutorul unor cupe din cauciuc atașate la micromotor.
– Apele de gură și irigațiile cu substanțe antiseptice – Există substanțe antiseptice precum triclosanul, clorhexidina, mentolul și altele, care au abilitatea de a reduce inflamația gingivală. Ele sunt prescrise de medicul specialist în funcție de necesitățile fiecărui pacient. În timpul tratamentului substanțele pot fi încorporate în paste de dinți speciale, ape de gură sau soluții de irigare, aplicate de medicul stomatolog la cabinet.
– Evaluare și îngrijire – După tratament, starea gingiei va trebui reevaluată la intervale stabilite de medicul dentist. Acesta putând schimba planul de tratament, oferind pacienților alte indicații de întreținere.
Dacă tratamentul s-a finalizat cu succes, pacientul va primi un set de măsuri de îngrijire, pe care trebuie să le urmeze pentru tot restul vieții. Acestea includ igienă orală impecabilă și controale periodice minim de 2 ori pe an.
Pachetul VITIS GINIGIVAL – reprezinta soluția completă pentru igiena bucală, zilnică și remediul perfect pentru gingivită.
– Pasta de dinți VITIS gingival – previne bolile gingivale, reduce sângerarea și menține gingiile sănătoase, datorită compoziției speciale: Cetylpyridinium Chloride, Pantenol sau Provitamina B5 și Permethol.
– Periuța de dinți VITIS gingival – proiectată special pentru persoanele cu gingii delicate sau inflamate, are cap mic, flexibilă și filamente moi dispuse în model plan – ideale pentru masarea și stimularea gingiilor delicate, sprijinind procesul de vindecare.
– Apa de gură Vitis Gingival mouthwash – îmbunătățește sănătatea gingivala în zonele greu accesibile, inhibă formarea plăcii bacteriene și reduce acumularea acesteia în cavitatea orală.
– Clătește-ți gura timp de o jumătate de minut cu apă cu sare de mare, dizolvată în apa caldă.
– Folosește pentru clătirea gurii, tratamente naturale eficiente precum ceaiul din busuioc, salvie, busuioc, sunătoare sau mușețel.
– Apa oxigenată reduce durerea și are efect antibacterian, după ce a fost diluată într-o cantitate egala de apă.
– Tamponați-vă gingiile cu bicarbonat de sodiu și apă. Bicarbonatul omoară germenii, dar nu trebuie să abuzați, pentru că fiind abraziv, vă poate afecta gingiile într-un mod nedorit.
– Gelul de dinți pentru bebeluși sau uleiul de cuișoare funcționează și ele pentru reducerea durerii provocate de gingiile inflamate.
– Una dintre cauzele apariţiei gingivitei este carenţa de vitamina C. În acest sens, se recomandă masarea gingiilor cu ulei de lămâie sau gargara cu apă cu lămâie.
– Masajul gingiilor, cuprinzându-le între degetul mare și arătător, îmbunătățește circulația sanguină în țesutul inflamat, ajutându-le să se vindece mai ușor.
– Alte tratamente naturiste recomandă tinctura de propolis sau gălbenele cu care să îți masezi ușor gingiile.
– Schimbă-ti periuța de dinți în fiecare lună pentru a evita infecțiile și păstreaz-o curată între folosiri. Curățăți dinții cu ață dentară cel putin o dată pe zi. Ața dentară necerată este bună pentru a ajunge sub linia gingivală. Folosiți o periuță de dinți ce permite și periajul limbii, precum periuța pentru curatarea limbii Halita Tongue Cleaner blister Dentaid, care contribuie la eliminarea filmului bacterian care acoperă limba și care este responsabil pentru halena și gingivită.
– Folosește un produs dentar care ajută la desprinderea tartrului. Spre deosebire de apa de gură, acest produs va fi folosit înainte de periaj.
Atenție sporită
– Femeile gravide ar trebui să acorde o atenție deosebită gingiilor lor. Hormonii din timpul sarcinii măresc sensibilitatea țesutului gingival, la placa dentară, crescând probabilitatea apariției unei boli a gingiilor.
– La pacienții-copii, între 6-12 ani, poate apare o afecțiune care necesită diagnoza rapidă, parodontita juvenilă. Ea poate fi depistată numai pe baza controlului clinic și radiologic, iar șansele de reușită a tratamentului depind de cât de precoce este depistată și de un tratament adecvat.